Lucescu și Mutu au început anul 2010 cu o dispută de la distanță, una care a împărțit fotbalul românesc în pro și contra revenirii decarului la națională. Criticat pentru excluderea atacantului Fiorentinei, selecționerul își calculează atent pașii.
Adrian Mutu are șanse să revină la echipa națională în mandatul lui Răzvan Lucescu, dar acestea țin de domeniul fantasticului. Aceasta este concluzia unor surse importante din anturajul naționalei, care au conturat pentru ProSport imaginea relației tensionate dintre selecționer și fotbalistul Fiorentinei.
A ratat o șansă importantă în această săptămână
Ruptura dintre cei doi, venită după Serbia – România (5-0), partidă la care, în anumite cercuri, Mutu e suspectat că nu și-a apărat corect șansele, se adâncește la fiecare contact. Cei doi nu și-au mai vorbit de la partida de la Belgrad, dar au avut un prim dialog de la distanță în această săptămână. „L-am sunat pe Răzvan de 36 de ori, dar nu mi-a răspuns. Mai aveam o variantă, să îi dau un mail. Acum nu o să-l mai caut, aștept telefonul lui”, a spus Mutu joi, cu o zi înainte de a împlini 31 de ani.
Declarațiile jucătorului nu au făcut decât să-i întărească lui Lucescu poziția. „Dacă ar fi făcut un gest normal și le-ar fi cerut în primul rând scuze colegilor și apoi să-și recunoască vina, Răzvan chiar ar fi fost în dificultate. Așa, a continuat să fie arogant și nu a făcut decât să confirme că decizia luată în cazul lui a fost corectă”, explică unul dintre apropiații selecționerului.
Presiuni pentru un contract nou
Decis să nu cedeze în cazul lui Mutu, Lucescu are deja de făcut față fraților Becali, în ale căror interese a lovit indirect la fiecare decizie luată. Tamaș, Adrian Cristea, Săpunaru și Mutu, cei patru jucători care au ieșit din circuitul naționalei pe motive disciplinare de la venirea lui Lucescu, sunt toți impresariați de Victor și Ioan Becali. Cazul lui Mutu e special, la 31 de ani, decarul Fiorentinei fiind în fața ultimului contract important din carieră.
Rămâne o portiță, dar foarte mică!
În timp ce relația dintre fotbalist și selecționer e tensionată, Lucescu evită să dea verdicte. „Eu n-o să spun niciodată că nu mai chem un jucător. În cazul lui Mutu, lucrurile sunt în acest moment cât se poate de clare. Tot ce a făcut la ultimele sale acțiuni alături de națională arată că nu-i pasă decât de obiectivul propriu, acela de a-l depăși pe Hagi la goluri marcate. Cred că șansele de a-l rechema sunt în acest moment de 0,0001%”, le-a explicat Lucescu unor apropiați.
În antiteză cu Chivu
Răzvan Lucescu a vorbit ieri, într-un interviu acordat postului Digi Sport, despre situațiile lui Cristi Chivu și Adrian Mutu. „Cristi e un lider adevărat, a arătat-o de fiecare dată când a avut ocazia. Chiar îmi povestea Tibi Ghioane că la meciul direct dintre Inter și Dinamo Kiev, din Liga Campionilor, Chivu a ținut neapărat să-l găsească, să se intereseze de situația lui. La fel, când Roman s-a accidentat, a făcut rost de numărul lui pentru a-l încuraja”, a declarat Lucescu. În schimb, acesta a comentat sec declarațiile recente ale lui Adrian Mutu: „Nu vreau să dau la acest moment verdicte, cred că nu face bine nici jucătorului, nu cred că e normal. Nu pot da eu afară jucători de la națională. Cred că am mai multă minte decât să intru într-o dispută”.
75 de minute a jucat Mutu pentru națională în mandatul lui Răzvan Lucescu, toate în meciul Serbia – România 5-0
19 luni au trecut de la ultimul gol al lui Adrian Mutu pentru echipa națională, marcat în meciul cu Italia de la Euro 2008 (13 iulie 2008)
„Lucescu să argumenteze”
Aflat la Hong Kong, Dumitru Dragomir a evitat să comenteze afirmația lui Mircea Lucescu (foto), care spusese că nu trebuie să fii specialist ca să îți faci o părere asupra prestației lui Mutu din meciul cu Serbia. „Fiecare spune ce-i trece prin cap, nu trebuie să comentăm noi acum toate declarațiile. Dacă Lucescu a spus asta, ar trebui să-și prezinte și argumentele pe care le are pentru o asemenea afirmație”, a declarat Dragomir. (Andrei NOURESCU)
Mutu, dezlănțuit: meciul și golul
Adrian Mutu este în mare formă! Românul a revenit în forță după accidentarea din toamna anului trecut: a marcat în ambele partide în care a evoluat pentru Fiorentina în 2010.
Ultima sa reușită a venit în meciul de ieri cu Bari, din Serie A, câștigat de Fiorentina cu 2-1. Mutu a marcat cu capul, în minutul 38, când scorul era 1-0 pentru Bari, reușita sa fiind apreciată de presa din Italia drept „salvatoare” pentru Fiorentina. „A salvat-o din nou pe Fiorentina”, „Providențial” și „Mutu revine și mai puternic” au scris ziariștii italieni despre evoluția românului, care a fost schimbat în minutul 75. Prestația lui Mutu l-a mulțumit și pe antrenorul Fiorentinei, Cesare Prandelli: „Adrian ne va aduce multe satisfacții în următoarele cinci luni. El a avut o perioadă plină de ghinion din cauza unor probleme fizice și acum demonstrează că e un mare jucător”. Decarul Fiorentinei a primit nota 7 pe site-urile firenzeviola.it și violanews.
La revenirea după accidentare, Adi înscrisese golul al cincilea din meciul Siena – Fiorentina, scor 1-5, partidă disputată pe 6 ianuarie.
6 goluri a marcat Mutu pentru Fiorentina: trei în Serie A și trei în Liga Campionilor
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER